Kaufland urmează să deschidă un nou hipermarket în Pipera, în localitatea Voluntari. Magazinul va fi al doilea din Pipera și al șaptelea din județul Ilfov, potrivit informațiilor Profit.ro.
Construcția este programată la intersecția bulevardului Pipera cu strada Erou Iancu Nicolae, pe un teren cumpărat în 2020 de la familia lui George Becali, conform surselor din piața imobiliară, notează profit.ro.
Noul magazin va avea aproximativ 14.500 de metri pătrați, iar proiectul prevede un spațiu comercial cu parter și etaj parțial. Suprafața efectivă a clădirii va fi de circa 4.700 de metri pătrați, iar clienții vor avea la dispoziție o parcare cu aproximativ 200 de locuri.
Valoarea investiției este estimată la 2,6 milioane de euro.
Încă un magazin Kaufland: Unde se va deschide
Kaufland a mai deschis un magazin în Pipera în toamna anului 2024, peste drum de dealerul auto Porsche, iar zona rămâne una dintre cele mai active din Ilfov în ceea ce privește dezvoltările comerciale.
Pe lângă Pipera, retailerul german mai are în plan deschiderea unor magazine în Domnești, Otopeni și Pantelimon. La nivel național, rețeaua Kaufland a ajuns la peste 190 de hipermarketuri.
În 2024, compania a raportat o creștere a vânzărilor, ajungând la aproape 19,6 miliarde de lei, menținându-se printre cei mai mari retaileri alimentari din România.
Știrea, pe larg, AICI.





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)






