Kaufland Card XTRA: campanie specială de Crăciun în România. Cupoane zilnice și reduceri pentru clienți în decembrie
Kaufland pregătește o campanie dedicată sărbătorilor de iarnă, prin care le oferă clienților posibilitatea de a beneficia de reduceri și promoții speciale. Acțiunea se va desfășura în luna decembrie și va include cupoane zilnice, oferte personalizate și promoții pentru cumpărăturile de sezon.
Câte un cupon nou în fiecare zi
În perioada 1-24 decembrie, utilizatorii aplicației Kaufland Card XTRA vor putea deschide zilnic o căsuță virtuală, în care vor găsi un cupon de reducere. Acesta va putea fi utilizat o singură dată și exclusiv în ziua în care a fost activat.
Campania include și reduceri personalizate pentru cumpărăturile specifice sărbătorilor. Clienții vor putea primi cupoane aplicabile întregului coș, în funcție de atingerea unui prag valoric stabilit individual.
Promoții și pentru cei care cumpără cadouri
Kaufland pregătește și o activare specială în magazine, prin cupoane de tip 1+1. Clienții vor putea scana codurile QR amplasate pe materialele în formă de cadou.
Selecția cuprinde produse pentru masa de Crăciun, ingrediente pentru deserturi, articole pentru casă și idei de cadouri. Retailerul anunță și o ofertă extinsă, cu peste 300 de fructe și legume, 600 de produse la vitrina cu servire asistată și aproximativ 1.000 de promoții săptămânale.
Sursa: profit.ro
Foto: descriptiv












