Carrefour continuă programul prin care aduce producători locali mai aproape de clienți. Retailerul organizează, între 25 și 27 septembrie, un nou târg dedicat produselor românești, de această dată în hipermarketul din ParkLake Shopping Center din București.
La eveniment participă 20 de producători locali, care își vor prezenta produsele direct clienților.
Peste 4.000 de produse de la producători români
Târgul face parte din programul „De aici, de aproape”, lansat de Carrefour pentru a susține micii producători și afacerile locale, scrie profit.ro.
Programul reunește în prezent aproximativ 300 de artizani din 21 de județe, iar produsele acestora sunt disponibile în peste 240 de magazine Carrefour.
Oferta este diversă și include produse tradiționale, precum brânzeturi și mezeluri, dar și băuturi artizanale și produse vegane. În total, clienții pot găsi peste 4.000 de produse românești, disponibile în mai mult de 30 de localități.
Inițiativa a fost lansată în urmă cu un an, iar Carrefour susține că, în această perioadă, a ajuns să colaboreze cu peste 530 de mici afaceri din România.
Programul continuă în contextul schimbării Carrefour
Evenimentul are loc într-o perioadă importantă pentru rețeaua Carrefour din România. Magazinele au fost preluate recent de frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, în urma tranzacției prin care aceștia au preluat operațiunile Carrefour din România.
Noua proprietate pregătește și schimbări pentru magazinele preluate. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, acestea urmează să fie rebranduite, iar noul brand ar urma să înlocuiască treptat sigla Carrefour.
Carrefour a intrat pe piața românească în 2001, odată cu deschiderea primului hipermarket din cartierul Militari, București. În prezent, rețeaua din România numără 478 de magazine.
Prima mutare a fraților Pavăl (Dedeman) cu magazinele Carrefour. Ce se pregătește
Foto: Descriptiv









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)

