Accident deosebit de grav! Persoană încarcerată, autoturism praf!
În această seară, a avut loc un accident rutier grav, în localitatea Ilișești din județul Suceava.
Au fost implicate un cap de tir și un autoturism.
In urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, să rămână blocat în interiorul vehiculului.
La fața locului, a intervenit prompt pompierii SMURD, mobilizând o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Pompierii au acționat rapid pentru a extrage victima, asigurându-se că acesta este eliberat în siguranță din mașină.
Odată eliberat, bărbatul a fost preluat de personalul medical și paramedical prezent la fața locului.
I-au fost acordate primele îngrijiri necesare.
Deși a suferit traume, victima a rămas conștientă și cooperantă pe tot parcursul intervenției.
După stabilizarea inițială, șoferul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, unde va beneficia de investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Autoritățile au început ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și posibilele cauze care au condus la acest incident rutier.
- Accident în centrul Piteștiului: impact pe Bulevardul Republicii, lângă BRD
- Accident mortal la Câmpulung. Poliția Argeș: Șoferul de 83 de ani al microbuzului este în stare gravă. Cum s-a produs tragedia în care a murit Constantin Covaciu de la Dinamo
- Constantin Covaciu a murit în accidentul de la Câmpulung. Dinamo: Șoferul ar fi făcut infarct la volan
Toți conducătorii auto trebuie să respecte regulile de circulație pentru a preveni astfel de tragedii în viitor.
Accident deosebit de grav! Persoană încarcerată, autoturism praf!
Sursa: Info Trafic 24











