Accident grav în Argeș, pe DN 7C Albeștii de Argeș. Victime multiple, încarcerate.
UPDATE ORA 0.00: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș spre baraj Vidraru, a intrat în coliziune cu o autoutilitară (ce transporta stupi cu familii de albine), condusă de un bărbat de 51 de ani, din Arefu, care se deplasa pe sensul opus.
În urma coliziunii a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum și a pasagerului dreapta față din autoturism, respectiv bărbat de 45 de ani, din Corbeni, toate cele 3 persoane fiind preluate de echipaje medicale și transportate la spital.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

UPDATE ORA 22.55: Persoana găsită inconștientă și-a revenit. „Toate cele 3 victime sunt acum conștiente și sunt transportate la unitățile spitalicești de către 2 ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD. Victimele prezintă multiple traumatisme. În vehiculul cu stupi se afla o persoană, iar în celălalt două persoane. Șoferii celor două vehicule au rămas încarcerați între fiarele contorsionate după impact”, precizează ISU Argeș.
UPDATE ORA 22.30: „Din primele informații ar fi în total 3 victime. Pentru două s-au efectuat manevre de descarcerare. Una dintre victime este inconștientă, celelalte două sunt conștiente”, a anunțat ISU Argeș.

Știrea inițială, ora 22.10
Accident grav în Argeș. Intervine descarcerarea. Evenimentul rutier a fost sesizat în jurul orei 22.00, în comuna Albeștii de Argeș. Din primele date sunt 2 autoturisme implicate.
„Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al SAJ”, a transmis ISU Argeș.

DN 7C Albeștii de Argeș este drumul pe care s-a produs accidentul. Ar fi în total 4 persoane rănite, din care 2 încarcerate. Una dintre acestea ar fi inconștientă. Polițiștii Secției de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș sunt la fața locului pentru primele măsuri.

Unul dintre vehicule ar fi un Vito care transporta stupi, iar albinele au ieșit din câțiva stupi.





![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)







