Update, ora 10.22, IPJ Argeș transmite:
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în condiții de carosabil umed, un tânăr de 23 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 65B, din direcția Vedea spre Pitești, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani, din Pitești.
În urma evenimentului rutier au suferit leziuni ambii conducători auto, precum și ambii pasageri din al doilea autoturism, respectiv pasager dreapta față, bărbat de 48 de ani, din Mioveni, și pasager spate, tânăr de 22 de ani, din Micești,
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”
Update, ora 08.51, ISU Argeș transmite:
„În urma evenimentului au rezultat trei victime, conștiente, toate de sex masculin, care sunt transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.
Cei trei pacienți au vârstele aproximative de 24, 44, respectiv 48 de ani și au suferit diferite contuzii la nivelul corpului.”
Știrea inițială, ora 07.49 – Argeș: Accident grav! Două mașini sunt implicate
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, pe DN 67B, pe raza comunei Poiana Lacului.
Potrivit ISU Argeș, două autoturisme sunt implicate.
În urma impactului, trei persoane ar fi fost rănite.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești și Garda de Intervenție Vedea cu două echipaje de stingere, două ambulanțe SMURD, alături de un echipaj SAJ.

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)








