Amenzi uriașe pentru locatarii de la bloc!
Poliția Locală Pitești continuă acțiunile de sancționare a celor care încalcă normele privind protecția mediului și domeniul public.
În ultima perioadă, mai multe persoane au fost amendate pentru improvizații pe spațiile verzi, amenajări ilegale sau depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor.
Parcare improvizată pe domeniul public
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești au aplicat o sancțiune contravențională de 1.500 lei unei persoane care a depozitat pietriș pe spațiul verde aparținând domeniului public, cu scopul de a-și amenaja parcare pentru autoturismul personal.
- Pitești: Lucrări fără autorizație descoperite de Poliția Locală pe strada Nicolae Labiș
- Pitești are cel mai mare ceas floral din România. Primarul Gentea: „Va deveni o nouă zonă de referință pentru oraș”
- Pitești: Primarul Cristian Gentea anunță când vor fi gata lucrările de pe strada Dumbravei. Urmează asfaltarea

Conform H.C.L. nr. 283/2021, distrugerea, prin orice mijloace, a spațiilor verzi stradale, din parcuri sau a vegetației existente este strict interzisă.
Alte obligații prevăzute de lege
Aceeași hotărâre prevede că deținătorii de imobile nu au voie să ridice împrejmuiri improvizate pe străzi sau lângă blocuri, să cultive legume ori zarzavaturi în jurul acestora și sunt obligați să refacă spațiile verzi afectate.

Pentru aceste abateri, sancțiunile sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 lei.

Acțiuni în mai multe cartiere
Peste 20 de acțiuni au fost desfășurate în cartierele Trivale, Găvana și Exercițiu, în urma sesizărilor primite de la cetățeni.

Cu sprijinul Administrației Domeniului Public Pitești, improvizațiile identificate pe domeniul public au fost desființate, iar terenurile readuse la starea inițială.

Verificări zilnice și sancțiuni aplicate
Polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului desfășoară zilnic verificări privind depozitarea deșeurilor menajere și respectarea colectării selective.

Doar de la începutul lunii curente au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.700 lei.
Măsuri pe termen lung
Autoritățile transmit că acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui mediu curat și civilizat în municipiul Pitești.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)











