Cristian Gentea: „Foarte greu am ajuns aici!” – investiție importantă în Pădurea Trivale
Primăria Municipiului Pitești a predat astăzi, 20 august 2025, amplasamentul pentru proiectul de modernizare a canalizării pluviale de pe strada Trivale, în zona Schit Trivale.
Investiția are ca scop protejarea mediului, dar și creșterea siguranței traficului rutier și pietonal.
Subiectul a fost urmărit de ePitești în amănunt și poate fi (re)citit AICI și AICI.

Declarația primarului Cristian Gentea
„Foarte greu am ajuns în acest moment. Au existat tot felul de probleme, dar cu sprijinul Direcției Silvice, al Ocolului Silvic și al Gărzii Forestiere am reușit să scoatem din regimul silvic cei 172 de metri pătrați de care aveam nevoie, iar de astăzi ne apucăm de treabă. Cert este că, în maximum două luni de zile, vom avea o canalizare pluvială nouă și vom reface complet infrastructura stradală.”
Lucrările care vor fi realizate
Proiectul prevede:
– consolidarea malurilor și protejarea zonei naturale;

– montarea de tuburi din beton armat pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale;
– construirea unor camere de cădere și schimbare de direcție;

– refacerea podețului și a accesului către pădure;
– refacerea carosabilului în zonele afectate.

Date tehnice și termen de execuție
Suprafața vizată de intervenție este de 268 mp, iar lucrările vor fi executate de S.C. Hidro Construcția Argeș S.A..
Cristian Gentea: „Foarte greu am ajuns aici!” – investiție importantă în Pădurea Trivale
Valoarea totală a investiției este de 614.846,82 lei (TVA inclus), iar durata de execuție a fost stabilită la două luni, începând din momentul predării amplasamentului.
Beneficii pentru comunitate
Prin finalizarea acestei investiții, locuitorii din zonă vor beneficia de:
– un sistem eficient de colectare a apelor pluviale;
– reducerea riscului de inundații și alunecări de teren;
– protejarea cadrului natural;
– o infrastructură rutieră modernizată și acces facil către pădure.
Prin această investiție, infrastructura zonei Schit Trivale va fi modernizată, cu beneficii directe pentru comunitate și mediu.










![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






