263 x 587 eurial

Davidescu abia asteapta verificarea sefilor de deconcentrate

boc_88166600

Prefectul Gheorghe Davidescu, care a criticat în mai multe rânduri activitatea unora dintre şefii de deconcentrate din judeţ, susţine că masura anuntata de Emil Boc privind evaluarea sefilor de deconcentrate ar fi însă una binevenită, atâta timp cât directorii vor fi analizaţi corect şi cât timp cei care au condus prost vor fi şi înlocuiţi.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

„Am anticipat o astfel de decizie. Mă bucur că se şi ia. Mă interesează mai puţin cine face verificările. Important este că cineva trebuie să răspundă dacă nu îşi face treaba aşa cum trebuie. Aceste promovări trebuie făcute pe criterii de competenţă, nu neapărat pe criterii de partid.

Că fiecare partid îşi promovează oamenii se ştie, am fi ipocriţi să nu recunoaştem asta, dar poate sunt şi alţi oameni în partid în afară de cei puşi în funcţie capabili. S-a constatat că au fost cazuri de promovări nu tocmai inspirate în privinţa profesionalismului. Este important că cei ce numesc să facă o analiză mult mai serioasă pe criterii de performanţă.

Ar trebui că acele examene concurs să se ţină pe bune, nu să intimidezi pe alţii care vor să vină, transmiţându-le că deja este stabilit un câştigător”, a afirmat Gheorghe Davidescu. În ce măsură însă poţi da afară un director, după ce acesta a cotizat în buzunarele partidului serios, fie în timpul „licitaţiilor” organizate de Boureanu, fie prin „donaţii” extrem de substanţiale, vom vedea pe viitor.

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA