New Profesional Consult 930 x 122

cornel ionica

E ENERVANT! IAR BLOCAJ LA PODUL VIILOR

Astăzi, în jurul orei 10:30, circulaţia rutieră pe sub Podul Viilor pe banda spre Mărăcineni – Ştefăneşti a fost oprită. Potrivit viceprimarului Cornel Ionică, traficul a fost deviat pe la Bazinul Olimpic spre podul peste râul Argeş.

Citiți și: Eveniment dramatic lângă Ramada, Pitești!

Motivul blocării traficului, conform sursei citate, este acela că pe pasajul rutier încă aflat în construcție se execută lucrări de sudură pentru fixarea parapeţilor de protecţie şi se umplu rosturile de dilataţie. Sunt operaţiuni premergătoare asfaltării pasajului, lucrările de asfaltare urmând să înceapă atunci când temperaturile maxime exterioare vor depăși 8 grade Celsius în mod constant, anunță viceprimarul.

Circulația va rămâne închisă „pentru câteva ore”, ca să-l cităm pe Cornel Ionică. În Pitești merge și așa, evaziv, nu o oră exactă! Oprirea circulației auto nu a fost anunțată din timp, așa cum ar fi fost normal, nici de Primărie și nici de Poliția Rutieră. Anunțul viceprimarului a survenit ulterior închiderii traficului.

Citiți și: Un piteștean de 18 ani a vrut să impresioneze cu orice preț

Nu mai e nevoie să amintim că la Podul Viilor, din cauza lucrărilor la pasajul rutier, lucrări care ar fi trebuit terminate până acum, anul trecut circulația a fost oprită de „n” ori, scandalizând, pe bună dreptate, șoferii.

Cititorii întreabă când va fi, în sfârșit, inaugurat pasajul. Deocamdată, după ce și-a dat cu stângul în dreptul anunțând un termen de finalizare care nu a fost respectat http://epitesti.ro/administrativ-3/exclusiv-cand-va-fi-gata-pasajul-de-la-podul-viilor-galerie-foto/, viceprimarul Cornel Ionică nu se mai aventurează să vină cu o nouă dată. Prin urmare, vom trăi și vom vedea sau Dumnezeu cu mila! Așa e în Pitești! Tot despre un termen evaziv, aici: http://epitesti.ro/administrativ-3/pasajul-de-la-podul-viilor-va-fi-gata-abia-la-anul/.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3