930×122 POSADA 5

spital

Joc la cutite intre sefii Judeteanului: Manu da mat cu demisia

Luni seara, doctorul Dan Manu şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş, invocand motive personale. Totodată, a renunţat şi la calitatea de membru al aceluiaşi C.A. Se pare ca la mijloc sta insa o lupta la cutite cu Mihai Popescu, managerul Spitalului Judetean. Printre obiective: mutarea secţiilor Neurologie şi Dializă în incinta Spitalului Judeţean, aşa cum dorea preşedintele CA al Spitalului Judeţean.

„Deocamdată, eu nu i-am semnat decizia de demisie. Mai aştept până vineri. Sper să se răzgândească. Am mai purtat discuţii cu doctorul Manu şi astăzi. Voi încerca să mediez această diferenţă între Dan Manu şi Mihai Popescu. Este puţin neplăcut că cei doi nu se înţeleg pe o chestie care, până la urmă, ţine de interesul actului medical. Manu este preşedintele comisiei de asistenţă medicală în Consiliul Judeţean şi l-am propus pentru că sunt de părere că este cel mai bun pentru Spitalul Judeţean, cel mai greu dintre unităţile sanitare. Asta a fost logica. Nu cred că există un conflict înte cei doi, există adaptarea la noul mod de conducere, care este mai greoaie. Până acum, managerul avea toată autoritatea într-un spital, acum venind consiliile de administraţie trebuie să împartă răspunderea, dar şi deciziile. Sunt lucruri pentru care managerul trebuie să se ducă să ia aprobarea Consiliului de Administraţie, CA trebuie să controleze dacă se aplică. Probabil că aici au apărut probleme între ei. Deocamdată, Manu nu vrea să renunţe la demisie. Dacă vineri nu îşi schimbă decizia, trebuie să găsim altă soluţie, dar nu cred că va fi nevoie. Cred că vor rămâne amândoi în funcţii, şi Manu şi Popescu”, a afirmat Constantin Nicolescu, liderul CJ Arges care asigura gestionarea Spitalului Judetean, printr-o declaratie menita sa medieze acest conflict de interese intre cei doi medici.

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90