În urmă cu două săptămâni, de la Instituţia Prefectului a plecat către Primăria Piteşti un raport completat de mai multe instituţii deconcentrate din judeţ, inclusiv cu atribuţii de control, care conţinea date, concluzii şi propuneri în privinţa consumului de etnobotanice şi comercializarea acestor produse.
Acest raport era absolut necesar pentru ca primarul Tudor Pendiuc să poată da o dispoziţie pentru închiderea acestor „magazine de vise”. Prefectul Gheorghe susţine că a discutat cu primarul Pendiuc şi că a primit asigurări că această dispoziţie va fi dată în decursul acestor zile. În Argeş funcţionau trei magazine, al patrulea avea activitatea suspendată.
Prefectul de Argeş crede însă că, şi în situaţia în care va fi aplicabilă legea care acum este în parlament, consumul de etnobotanice nu va dispărea. Chiar şi aşa, Davidescu este nemulţumit că parlamentarii nu au făcut din această lege o prioritate.
„Asta nu înseamnă că am garanţia că vom elimina consumul de astfel de substanţe, dar cel puţin vom avea o reducere importantă. Ştiu că se consumă încă la un nivel destul de ridicat aceste substanţe. Există un nomenclator al acestor substanţe interzise. Legea din Parlament, este acum în dezbatere la Camera Deputaţilor şi este una după modelul polonez, extrem de restrictivă. Cum însă se consumă şi droguri de altă natură, deşi este ilegal, tare mi-este teamă că şi acest obicei va fi perpetuat”, a precizat prefectul.





