- Publicat de: ePitești
- 3-09-2017, ora 10:12
- Administrativ
MIZĂ IMOBILIARĂ URIAŞĂ ÎN PITEŞTI
Miză imobiliară uriaşă în Piteşti. Primăria Piteşti nu poate face două investiţii majore în municipiu din cauza a două procese care au ca obiect terenurile vizate de administraţie, acestea fiind încă în litigiu.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Pe de-o parte, nici până acum nu s-a terminat procesul dintre Piteşti şi comuna Bradu pentru o serie de terenuri din suprafaţa de lângă Arpechim (pe locul unui fost CET din care nu a mai rămas decât un turn) pe care administraţia din Piteşti are în plan construcţia unui parc industrial. Banii sunt prevăzuţi în buget, dar investiţia este blocată de procesul dintre cele două administraţii, în condiţiile în care Piteştiul are drept de proprietate, dar Bradu a făcut puneri în posesie în zonă ilegale.
Pe de altă parte, primăria Piteşti încă nu poate extinde cimitirul Sfântul Gheorghe şi să facă o legătură între Calea Drăgăşani şi strada Nicolae Dobrin, deoarece terenul de 66.000 mp pe care ar urma să îl primească gratuit de la Armată în Trivale, lângă stadion, este tot obiectul unui proces. De această dată, iţele sunt încurcate de o firmă privată care a pus ochii pe teren.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Iată, aşadar, cum mizele imobiliare uriaşe pot pune în pericol, dacă nu chiar bloca definitiv investiţii de care tot Piteştiul are nevoie.