Oficial. Cine este noul șef de la Finanțe și de unde vine
Prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 2342 din 3 octombrie 2025, a fost decisă o nouă conducere la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Argeș.
Începând cu 6 octombrie 2025 și până la 31 decembrie 2025, funcția de șef administrație este exercitată cu caracter temporar, prin detașare, de Cosmin Neculiță.
Acesta este inspector antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Direcția Comerț Electronic, structură subordonată Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Numirea are ca scop asigurarea continuității activității instituției, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului.
Această decizie vine după ce, la începutul lunii octombrie, mandatul Aurorei Neagu, fostul șef al AJFP Argeș, a expirat, atribuțiile de conducere fiind preluate de noul reprezentant al ANAF până la organizarea unui concurs pentru ocuparea definitivă a postului.
Știrea pe larg, AICI.
Prin această numire, se urmărește menținerea stabilității și a continuității în activitatea instituției, într-un context fiscal aflat în plină transformare la nivel național.
Programul de audiențe
Reprezentanții instituției anunță că programul de audiențe al șefului de administrație, Cosmin Neculiță, este stabilit în fiecare zi de miercuri, între orele 10:00 și 12:00, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș.
Numirea vine într-o perioadă în care ANAF derulează procese ample de digitalizare, creștere a gradului de conformare voluntară și optimizare a relației cu contribuabilii, obiective la care noua conducere locală este chemată să contribuie activ.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)








