Un cotidian central din Romania face topul primarilor cu cele mai multe mandatedin tara, comparand situatia economica a oraselor pe care le conduc. Campionul longevivitatii primarilor din Romania este Tudor Pendiuc, edilul orasului Pitesti, acesta fiind devansat doar la capitolul realizari si nivel de trai de catre Gheorghe Ciuhandu edilul Timisoarei.
96 ani de mandat au strans cei mai longevivi sase primari din marile orase. Succesele repetate in alegeri nu au dus si la ridicarea nivelului de trai.
Campionul primarilor din Romania este Tudor Pendiuc, edilul orasului Pitesti, care ocupa aceasta functie din 1992, insumand 19 ani si cinci mandate. In topul longevivitatii, primarul argesean este secondat de Mircea Hava de la Alba cu 5 mandate si 17 ani in functie. Patru primari au aceeasi linie de clasament: 4 mandate, 15 ani in functie- Constantin Boscodeala, Buzau; Gheorghe Ciuhandu, Timisoara; Lucian Iliescu, Giurgiu; Mircia Muntean, Deva.
Iata o comparatie dintre aceste municipii in functie de salariul mediu al locuitorilor, somaj, investitii private si evolutia Produsului Intern Brut in ultimii ani. (click pe poza pentru marire)
In doua dintre orasele analizate – Pitesti si Timisoara – lucrurile se prezinta relativ bine. Comparativ cu media nationala – in 2010 au iesit din recesiune, exporturile sunt in top 3 la nivel national, iar PIB-ul este dublu fata de alte orase similare.
Pitesti. Tudor Pendiuc – 19 ani, cinci mandate. Primarul conduce un oras de 170.000 de locuitori dupa ce a terminat Informatica la Universitatea din Craiova. Criza s-a atenuat in Arges, care a cunoscut in 2010 o crestere de 4,5% a PIB fata de anul precedent. Aici o pondere importanta a avut fabrica de autoturisme de la Mioveni. Pitestiul se afla in partea de sus a salariilor medii pe tara cu 314 euro pe luna.
Timisoara. Orasul care arata cel mai bine pe hartie este condus de taranistul Gheorghe Ciuhandu din 1996. Somajul este printre cele mai mici din tara, adica doar 0,98%. Salariul mediu net de 340 euro/luna este mai mare decat la Cluj, dar mai mic decat la Sibiu, dar in orice caz in primele cinci pe tara. Ciuhandu poate intra insa in Top 5 al celor mai instariti primari. El are patru terenuri care insumeaza 25 de hectare, toate mostenite.
Unii indicatori economici plaseaza Alba-Iulia, Deva, Buzau si Giurgiu in partea a doua a clasamentului pe tara. Salariul mediu net este aproape identic in aceste resedinte de judet, existand o diferenta intre ele de numai 12 euro. Fata de Timisoara diferenta este substantiala: 56 de euro si suficient de mare 30 de euro fata de Pitesti.







