Consilierii locali din Pitești sunt convocați în ședință pe data de 7 mai, unde urmează să dezbată și să voteze, printre altele, un proiect ce vizează amenajarea unor parcări laterale în zona Gării Sud.
Potrivit documentelor oficiale, proiectul prevede aprobarea studiului de fezabilitate pentru investiția „Parcări laterale zona Gară Sud”, inclusă în Programul de investiții al municipiului pentru anul 2026.
Conform raportului tehnic, investiția presupune delimitarea și amenajarea locurilor de parcare, realizarea marcajelor rutiere și a semnalizării verticale, dar și reorganizarea circulației locale pentru a asigura un trafic mai fluent și mai sigur, inclusiv pentru pietoni.
Proiectul vizează amenajarea a două zone de parcare.
- Firma Bugaru, făcută celebră de Recorder, din nou în centrul atenției! Primarul Piteștiului: „Toată lumea mă înjură pe mine! Feriți-vă”
- Pitești: Proprietari somați pentru clădiri și terenuri neîngrijite. Impozitul poate crește cu 500%
- Pitești: „San Siro”, la 4 luni de la inaugurare. Imaginile exclusive spun tot: cum arată acum terenul de sport care părea „blestemat”
Prima ar urma să aibă o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați și să includă 46 de locuri, iar cea de-a doua o suprafață de circa 312 metri pătrați, cu 9 locuri de parcare.
Decizia finală privind aprobarea proiectului urmează să fie luată în cadrul ședinței Consiliului Local din 7 mai.
Dacă va primi vot favorabil, investiția ar putea contribui la reducerea problemelor legate de parcarea în zona Gării Sud, una dintre cele mai aglomerate din municipiu.
Pitești: 1,7 milioane lei pentru zeci de locuri de parcare la Gara Sud
Foto: Descriptiv











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)