Municipiul Pitești continuă modernizarea infrastructurii de iluminat public, în cadrul unui nou proiect finanțat cu fonduri nerambursabile, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Miercuri, 11 iunie 2025, a avut loc predarea amplasamentului pentru demararea lucrărilor aferente unei noi etape a proiectului „Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pitești”.
Valoarea totală a finanțării: 4,9 milioane lei
Proiectul are o valoare totală de 4.908.183,40 lei (inclusiv TVA), iar scopul principal este înlocuirea a 1.139 de corpuri de iluminat vechi, cu consum ridicat (tehnologie cu sodiu), cu corpuri moderne LED, mult mai eficiente energetic și mai prietenoase cu mediul.
Pitești, investiție de 1 milion €: Începe modernizarea
De asemenea, investiția presupune achiziția și montarea unor sisteme de dimare/telegestiune, care vor permite reglarea automată a intensității luminii, în funcție de necesități, contribuind astfel la reducerea consumului și creșterea duratei de viață a echipamentelor.
Lucrările de montaj sunt finanțate integral de la AFM, valoarea contractului de execuție fiind de 3.762.380,31 lei cu TVA.
Lucrările vor fi executate de URBIO DOWNSTREAM S.R.L., în calitate de lider al asocierii, cu URBIOLED S.R.L. (terț) și ARHINGGAL PROJECTS S.R.L. (subcontractant).
Peste 3.100 de corpuri de iluminat au fost deja înlocuite
Până în prezent, Primăria Pitești a reușit să modernizeze 3.100 de corpuri de iluminat, dintr-un total de 8.276 existente în sistemul public de iluminat al orașului.
Proiectul actual completează o serie de investiții anterioare derulate prin două finanțări acordate de AFM și una obținută prin Fonduri Norvegiene, toate având scopul de a transforma Piteștiul într-un oraș mai eficient energetic, mai sigur și mai prietenos cu mediul.