hevy 263x587px

Pitești: Lovitură totală pentru „blocul-fantomă”! S-a dat ordin: ,,Așa cum am promis!”

Pitești: Lovitură totală pentru „blocul-fantomă”! S-a dat ordin: ,,Așa cum am promis!"

Unul dintre cele mai vechi proiecte abandonate din municipiul Pitești intră, în sfârșit, într-o nouă etapă.

Blocul G1 din cartierul Tudor Vladimirescu – cunoscut de piteșteni drept „blocul-fantomă” – va fi demolat, iar pe terenul eliberat va fi construit un ansamblu rezidențial modern destinat tinerilor specialiști.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea, care a confirmat că a fost semnată autorizația de demolare și, imediat după, contractul cu firma câștigătoare a licitației.

„Așa cum am promis, în locul blocului G1, din cartierul Tudor Vladimescu, abandonat de peste 35 de ani, vom face unul nou pentru tinerii specialiști.

Ieri am semnat autorizația de demolare, iar astăzi semnez contractul cu firma ce a câștigat licitația. Imediat vom curăța întreaga zonă, iar lucrările vor începe în cel mai scurt timp. Îmi doresc o schimbare radicală a întregii zone!”, a transmis edilul.

Reamintim că în data de 8 mai 2025, Consiliul Local Pitești a fost convocat în regim de urgență pentru a aproba participarea municipiului la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C10 – Fondul Local, cu proiectul intitulat „Construire de locuințe pentru tineri în cartierul Tudor Vladimirescu, Municipiul Pitești”.

Pitești: Lovitură totală pentru „blocul-fantomă”! S-a dat ordin: ,,Așa cum am promis!”

Hotărârea a fost inițiată de primarul Gentea și a inclus și aprobarea cheltuielilor necesare implementării, condiție esențială pentru obținerea finanțării nerambursabile.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Peste 8,8 milioane de lei pentru noul bloc

Valoarea totală a investiției se ridică la 8.860.748,72 lei (TVA inclus), potrivit HCL 443/2025.

Din această sumă, 7.445.928,34 lei reprezintă valoarea eligibilă acoperită din fonduri PNRR, iar diferența – 1.414.726,38 lei – este TVA suportat de la bugetul local, se arată în document.

Municipiul Pitești va asigura finanțarea cheltuielilor neeligibile, așa cum prevede ghidul de finanțare aferent componentei C10.

Proiectul presupune un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, căruia îi va reveni o parte din locuințele construite.

Acest parteneriat este parte a unei scheme de compensare, în contextul colaborării instituționale și al nevoii de a asigura cazare pentru angajați din structurile esențiale – polițiști, jandarmi, personal operativ.

Fostul bloc G1, cunoscut de piteșteni drept „blocul-fantomă” din cartierul Tudor Vladimirescu, a rămas nefinalizat timp de peste 35 de ani, devenind în timp un spațiu impropriu locuirii, frecventat de persoane fără adăpost.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

În repetate rânduri, publicația ePitești a semnalat starea de degradare accentuată a construcției și preocupările cetățenilor privind siguranța din zonă.

Informații, AICI.

Prin acest proiect, autoritățile vor să transforme complet zona și să ofere locuințe moderne pentru tinerii specialiști din Pitești.

570×90 MAIA
263×587 MAIA