Zi emoționantă pentru părinți și cei mai mici piteșteni!
De astăzi, 6 octombrie 2025, Creșa „Albina” este oficial funcțională și a primit primii copii înscriși.

,,Mămici, bunici, frați – cu toții au fost alături în prima zi de creșă a celor mai mici dintre piteșteni!
Anastasia a fost cea care a deschis, plină de emoții, ziua la Creșa „Albina” – un spațiu modern și primitor, gândit special pentru confortul, educația și bucuria copiilor din orașul nostru.

Este un moment important pentru Pitești, care, după 50 de ani, inaugurează o nouă unitate de învățământ destinată antepreșcolarilor. (…)
Mulțumim ministrului Attila Cseke și tuturor celor implicați pentru sprijinul acordat în dezvoltarea infrastructurii educaționale a municipiului nostru!”, este mesajul edilului Cristian Gentea, care a fost prezent la deschiderea noii creșe din Găvana.

Noua unitate, situată în cartierul Găvana, dispune de 52 de locuri și oferă condiții moderne pentru dezvoltarea celor mici: săli luminoase, spații de joacă generoase, mobilier nou, echipamente educative, personal calificat și zone special amenajate pentru servirea mesei și activități recreative.
Deschiderea Creșei „Albina” vine ca un răspuns la deficitul de locuri pentru antepreșcolari din această zonă a orașului, una dintre cele mai populate din Pitești.
- Pitești. „San Siro”, terenul inaugurat recent, transformat într-un focar de nesimțire! Imagini scandaloase
- Gentea, la ceremonia Doctor Honoris Causa: „Un adevărat ambasador al României”
- Hora Iei la Primăria Pitești. Imagini care spun mai mult decât o mie de cuvinte. Angajatele instituției, în prim-plan

De asemenea, odată cu darea în folosință a creșei medii din cartierul Eroilor, municipiul Pitești va reuși să soluționeze integral deficitul de locuri la nivel local, transmite municipalitatea.
Pitești: Prima creșă nouă după 50 de ani și-a deschis porțile

Investiția face parte din Programul Național de Construire a Creșelor „Sfânta Ana”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și marchează o premieră pentru municipiu: este prima creșă nouă inaugurată la Pitești după mai bine de 50 de ani.

,,Creșa „Albina” reprezintă nu doar o investiție în educație, ci și o investiție în viitorul comunității noastre.”, se arată în comunicatul de presă.








![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)





