New Profesional Consult 263×587

Pitești: Transformare de peste 6,3 milioane de lei la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”! E gata

Primăria Municipiului Pitești a recepționat lucrările de renovare energetică realizate la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

New Profesional Consult 930 x 122
Posada Curtea de Arges 555×222

Valoarea contractului de finanțare s-a ridicat la 6.358.957,90 lei, cu TVA, conform informațiilor transmise, în urmă cu puțin timp, printr-un comunicat de presă.

Lucrările au fost finalizate după ce contractul inițial de execuție, încheiat cu firma OPTIM MANAGEMENT & ENGINEERS, a fost reziliat din cauza nerespectării obligațiilor contractuale și a depășirii termenelor de execuție.

Pentru continuarea proiectului, administrația locală a contractat societatea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L., care a executat aproximativ jumătate din lucrările rămase, în baza unui contract în valoare de 4.634.486,57 lei, cu TVA.

Investiția a vizat creșterea eficienței energetice a clădirii și modernizarea spațiilor destinate activității educaționale.

Printre lucrările executate se numără izolarea termică a fațadelor, înlocuirea tde leiâmplăriei exterioare cu geam termoizolant triplu, modernizarea sălilor de clasă, laboratoarelor și grupurilor sanitare, precum și refacerea instalațiilor de apă caldă și iluminat.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Totodată, unitatea de învățământ a fost dotată cu un sistem fotovoltaic, panouri solare, un sistem de climatizare de tip VRV și o stație de încărcare pentru vehicule electrice.

Proiectul a inclus și amenajarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități, montarea de rulouri exterioare și înlocuirea balustradelor interioare.

Potrivit Primăriei Pitești, investiția are ca obiectiv reducerea consumului de energie, creșterea performanței energetice a clădirii și asigurarea unor condiții moderne și sigure pentru elevi și cadrele didactice.

Pitești: Transformare de peste 6,3 milioane de lei la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”! E gata

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3
hevy 263x587px