- Publicat de: ePitești
- 19-03-2019, ora 13:29
- Administrativ
PLĂŢI NELEGALE LA PRIMĂRIA PITEŞTI
Plăţi nelegale la Primăria Piteşti. Curtea de Conturi a dat publicității raportul aferent anului 2017 cu privire la rezultatele controalelor pe care le-a făcut la primării și consiliile judeţene.
Citiți și: Pitești. 1.5 milioane € pentru ,,Odobescu”!Potrivit raportului, la Primăria Piteşti au fost constatate plăţi nelegale.
„Au fost stabilite şi acordate drepturi salariale care au depăşit nivelul prevăzut de lege unui număr de 6 salariaţi din cadrul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor a Municipiului Piteşti, fapt ce a condus la efectuarea de plăţi nelegale în perioada martie 2017 – iulie 2017 în sumă totală de 11.837.366 de lei, incluzând impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile aferente angajaţilor şi angajatorului, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă totală de 1.350 de lei, prejudiciul adus bugetului local al U.A.T.M. (n.r. – Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul) Piteşti fiind de 13.187 de lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.
Citiți și: Nu rata! Gratuit pentru toți piteștenii săptămâna aceasta!De asemenea, „au fost efectuate plăţi nelegale în sumă de 3.823 de lei, reprezentând contravaloarea cantităţilor de lucrări acceptate la plată şi decontate, dar neexecutate la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Cămin Şcolar – Colegiul Economic „Maria Teiuleanu””.
Raportul mai arată că „nu au fost publicate în SEAP extrase din programul anual al achiziţiilor publice referitoare la contractele/acordurile-cadru de produse, servicii sau lucrări a căror valoare estimată a fost mai mare sau egală decât pragurile valorice stabilite prin Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare”.