Primăria Municipiului Pitești a anunțat organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Direcției Tehnice – Compartimentul Tehnic, Transport Local și Protecția Mediului.
Concursul este organizat în baza noilor prevederi legislative privind ocuparea funcțiilor publice și reprezintă o oportunitate pentru specialiștii cu experiență în domeniul protecției mediului și al ingineriei.
Candidații interesați își pot depune dosarele în perioada 28 iulie – 17 august 2026, fie direct la sediul Primăriei Pitești, fie prin curier sau în format electronic, la adresa primaria@primariapitesti.ro.
Concursul se va desfășura la sediul instituției din strada Victoriei nr. 24 și va cuprinde:
proba scrisă – 27 august 2026, ora 10:00;
interviul, programat în termen de maximum opt zile lucrătoare de la susținerea probei scrise.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă, printre altele, formularul de înscriere, actele de studii, documentele care atestă vechimea în muncă și în specialitate, cazierul judiciar, adeverința medicală, avizul psihologic și documentele privind competențele informatice.
Bibliografia concursului include Constituția României, Codul administrativ, legislația privind protecția mediului și administrarea spațiilor verzi, precum și actele normative referitoare la egalitatea de șanse și prevenirea discriminării.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare de la Serviciul Management Resurse Umane al Primăriei Municipiului Pitești, la telefon 0372.481.819 sau prin e-mail la resurseumane@primariapitesti.ro.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

