Primarul Gentea, mesaj ferm pentru beneficiarii locuințelor sociale: „După 5 ani putem să facem executare silită!”
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, le-a transmis un mesaj ferm beneficiarilor care au primit repartiții pentru locuințe sociale, în cadrul întâlnirii.
Edilul le-a cerut acestora să respecte condițiile prevăzute în contracte și să evite situațiile conflictuale care ar putea duce la rezilierea acestora.
Gentea le-a explicat că noile contracte de închiriere au o durată de cinci ani, iar expirarea acestora reprezintă o clauză executorie.
Primarul a avertizat că, la finalul perioadei contractuale, locuința trebuie eliberată, iar în cazul nerespectării obligațiilor contractuale municipalitatea poate apela la executarea silită.
„Vedeți-vă de treabă, fiți mulțumiți că ați opținut locuință socială. Eu cu dumneavoastră o luăm de la zero, sper să ne înțelegem omenește, da? Eu nu mai vreau să ajungem în situația în care am fost acum câteva luni de zile. Știți foarte bine ce s-a întâmplat.
Suntem în situația în care avem 42 de repartiții, dumneavoastră sunteți primii 11. Vă rog mult să băgați bine la cap ce vă spun, noutatea care nu o să vă convină, asta este decizia pe care am luat-o, este că după 5 ani de zile, data expirării contractului este clauză executorie, deci să nu mai aveți vreun gând că mai mergeți cu noi prin instanță.
Putem să facem executare silită cu executor judecătoresc.
Deci nu mai aveți niciun fel de altă cale. Eu sper să ne înțelegem omenește.
Trebuie să nu fiți recalcitranți, să nu faceți scandal să nu aveți datorii, că și astea pot să fie motive de reziliere a contractului. “
Mesajul primarului vine în contextul repartizării celor 42 de locuințe sociale și al încercării administrației locale de a pune accent pe respectarea strictă a obligațiilor asumate de beneficiari.










