EcoMoto 930×122

apa_robinet

Razboi total intre Apa Canal si Apa Arges

SC Apa Canal taie apa companiei similare a Consiliului Judetean! Sistarea furnizarii apei potabile catre societatea Consiliului Judetean, Apa Arges, este determinata de datoriile foarte mari pe care aceasta din urma le are de achitat.

Conducerea SC Apa Canal 2000 SA Pitesti, companie a Consiliului Local, a decis sa intrerupa furnizarea apei reci catre SC Apa Arges SA, societate a Consiliului Judetean. Sistarea apei este programata sa aiba loc marti, 1 iunie, in conformitate cu contractul incheiat intre cele doua parti.

SC Apa Canal 2000 SA Pitesti procedeaza in acest fel deoarece SC Apa Arges are datorii. Conducerea societatii pitestene sustine ca nu va relua furnizarea apei pana cand Apa Arges nu va stinge datoriile si penalitatile aferente. Este vorba de datorii totale de aproape 226.000 de lei.

„SC Apa Arges a fost notificata pentru refuzul neintemeiat de achitare a prestatiilor efectuate si a debitului in valoare de 225.907,12 lei. Responsabilitatea consecintelor in plan social si economic in zonele care nu vor mai beneficia de serviciul public de apa pe perioada sistarii, respectiv comunele Mosoaia, Babana si Maracineni, revine integral debitorului SC Apa Arges SA si a actionarului majoritar al acesteia”, se arata intr-un comunicat al SC Apa Canal 2000 SA Pitesti.

Societatea pitesteana a luat decizia de a sista furnizarea apei si pentru Primaria Buzoiesti care are de achitat, de asemenea, datorii foarte mari. In acest caz este vorba de o suma de 127.114 lei. Sistarea furnizarii apei reci va fi realizata tot pe 1 iunie. In acest fel, vor ramane fara apa locuitorii din satele Serboiesti, Ionesti si Vladita.

SC Apa Canal 2000 SA Pitesti a dat in judecata atat Primaria Buzoiesti, cat si SC Apa Arges pentru recuperarea sumelor restante.

{loadposition inside}

 

 

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90