930 x122 grota rece

albota_celula3

S-a finalizat prima etapa a managementului deseurilor in Arges

Conducerea Servsal, a semnat, la celula de la Abota, procesul verbal pentru toate lucrările efectuate în cadrul primei etape a proiectului “Managementul integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş”. Această primă parte, derulată pe fonduri ISPA, a vizat închiderea gorpii de gunoi şi crearea primei celule ecologice de la Albota, platforma de la Câmpulung, închiderea gropii de la Mioveni, precum şi o întreagă infrastructură de platforme de preluare în cea mai mare parte a judeţului, în localităţi.

La 30 noiembrie, expira termenul de închidere a lucrările. De acum încolo, vor mai fi făcute mici modificări la investiţiile realizate. Deja, Asociaţia Servsal şi CJ Argeş au început derularea celei de a doua etape, care va fi realizată şi prin finanţare europeană din fondurile de coeziune. “Am semnat procesele verbale a investiţiilor din prima etapă, mai rămân de făcut retuşurile, iar noi trebuie să profităm la maximum de infrastructură. Etapa a doua este în procesul de documentaţie, am primit deja accept organism intermediar şi am realizat toate modificările solicitate de minister, avnd în vedere că acum vom lucra cu fonduri de la POS Mediu, şi nu ca la prima etapă, pe fonduri ISPA de preaderare”, a explicat directorul Servsal, Gabriel Moiceanu.

Kaia 555×222
Pizza Sapori Italia 570 90