- Publicat de: ePitești
- 7-01-2016, ora 14:09
- Administrativ
„SAN SIRO” AR PUTEA FI REABILITAT
Municipalitatea are în plan amenajarea unei noi baze sportive în Pitești, cel puțin așa informează viceprimarul Cornel Ionică.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Investiția, în special pentru practicarea fotbalului, dar și a altor sporturi, ar urma să fie făcută în cartierul Ceair, în vecinătatea Școlii Nr. 10 „Marin Preda” și a Expo Parc. Mai exact, potrivit sursei citate, va fi reabilitat și modernizat vechiul teren de fotbal cunoscut de zeci de ani ca „San Siro” (după numele celebrei arene din Milano-Italia), teren pe care au bătut mingea generații și generații. Asta, însă, dacă vor fi de acord și locatarii blocurilor din zonă, potrivit aceluiași viceprimar.
„În primă fază, vom face acolo o zonă de promenadă. Nu vom pune porţi şi nu vom monta alte sisteme pentru sport, dar copiii vor putea juca fotbal pe teren. Locatarii s-au opus să amenajăm, dar pe viitor avem în vedere să facem o bază sportivă.”, declară Cornel Ionică, pe care ePitești l-a chestionat asupra acestui subiect. Ionică nu face, însă, alte precizări concrete, semn că la această oră Primăria încă nu știe exact când va transforma „San Siro” într-o bază sportivă și cum ar urma să arate aceasta (de pildă, terenul va avea suprafață sintetică, în loc de beton, și nocturnă?).
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Terenul a fost câştigat de Primăria Piteşti în justiție în anul 2014, existând până atunci un litigiu cu privire la dreptul de proprietate. Ulterior aici au fost depozitate materialele de construcție pentru lucrările de așa-zisă reabilitare urbană care au avut loc în zonă. Lucrările s-au încheiat, iar terenul este din nou liber. Arată, însă, jalnic, după cum puteți vedea în fotografii.