930×122-epitesti PNL

calea bucuresti

SCHIMBARE ÎN PREMIERĂ PE CALEA BUCUREŞTI

Schimbare în premieră pe Calea București. Pe Calea Bucureşti, una dintre cele mai importante artere de circulaţie din municipiul Piteşti, va fi făcută o investiţie în premieră.

Citiți și: Pitești. Alertă gravă în Nord: Fum gros, persoane în pericol!

Este vorba despre un sistem de irigație automatizat, prin intermediul căruia, în perioadele caniculare și secetoase, vor fi udate spaţiul verde, arborii şi rondurile de flori din zonă. De zeci și zeci de ani, operaţiunea se face manual sau cu cisterne.

Contractul pentru materializarea investiţiei, care va prevedea și suma exactă, va fi semnat în curând de municipalitate, studiul de fezabilitate fiind aprobat de Consiliul Local luna trecută.

Citiți și: Veste proastă! Situație neașteptată pe Autostrada Pitești – Sibiu!

Un sistem similar, plus un altul de drenaj vor fi montate şi în parcul Făget din cartierul Trivale, cel mai nou din municipiu, parc inaugurat cu mare pompă de primarul Cornel Ionică deși, în lipsa sistemului de drenaj, perimetrul este inundat ori de câte ori plouă mai abundent.

Ambele investiţii vor fi realizate cu bani de la bugetul local.

555×222 deputati- psd
570 X 90 CAPRA 3