Strada Dumbravei din Pitești, aproape de final. Gentea anunță când se redeschide circulația
Lucrările de modernizare de pe strada Dumbravei din Pitești au intrat într-o etapă importantă.
Asfaltarea carosabilului se apropie de final, după intervențiile realizate la infrastructură, utilități și trotuare, iar municipalitatea speră ca strada să fie redată circulației în zilele următoare.
Proiectul schimbă și configurația zonei.
Pe partea stângă a fost amenajat un trotuar continuu, care nu exista înainte și care a fost solicitat de locuitori.
Pe partea dreaptă sunt prevăzute locuri de parcare, iar circulația va fi organizată pe două benzi.
Gentea, despre lucrările care trebuie făcute „la cotă”
Primarul Cristian Gentea a fost astăzi în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Edilul a insistat ca gurile de canal și celelalte elemente ale rețelelor să fie aduse corect la nivelul viitorului carosabil.
„Te rog frumos, ridicările astea la cotă și la canale să fie făcute bine. Că apoi, după mine, tot pe mine mă ceartă lumea (n.r. către un reprezentant al constructorului). Iar îmi spun că dau cu mașinile prin canale. Tot pe strada Dumbravei sunt și sunt mulțumit că, uite, societatea noastră nouă, de administrarea străzilor, se descurcă.
Ținta primarului: strada să fie redeschisă sâmbătă
Gentea spune că intervenția este una complexă, având în vedere numărul mare de lucrări care trebuie coordonate în aceeași zonă:
„Nu e deloc o stradă ușoară. Gândiți-vă, trebuie refăcute toate trotuarele, să se vină înapoi acum cu asfaltatul și să se ridice, sunt tot felul de guri de canal, sunt guri de aerisire de la gaze, toate se ridică la cotă și facem tot posibil ca sâmbătă, măcar în partea a doua a zilei, să putem să dăm drumul la circulație. Asta, ăsta e targetul pe care mi-l impun.”
Declarația, AICI:
Dacă lucrările se desfășoară conform planului, strada Dumbravei ar putea fi redeschisă circulației în partea a doua a zilei de sâmbătă.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)









