Eurial 930 x 122

democratie

Suntem „defecţi” din punct de vedere democratic

Suntem „defecţi” democratic. The Economist a publicat harta „Democraţiei”, după un an marcat de pandemia COVID care a determinat măsuri de urgenţă în aproape toate statele de pe glob.

Citiți și: REVOLUȚIA REVERSIBILĂ

Conform indexului global, România se situează pe poziţia 62 din 167, cu o „democraţie defectuoasă”. State precum Namibia sau Mongolia se situează deasupra noastră.

Pe primul loc, considerată cea mai democratică ţară, este Norvegia, urmată de Islanda şi Suedia.

Citiți și: INVITAȚIE DIN PARIS PENTRU MIOVENI

În subsolul clasamentului sunt Republica Centrală Africană (165), Congo (166), Coreea de Nord (167).

 

 

Precizări

Potrivit definiţiei, în statele cu democrații defectuoase, alegerile sunt corecte și libere, iar libertățile civile de bază sunt onorate, dar pot avea probleme (de exemplu, încălcarea libertății presei și suprimarea minoră a opoziției politice și a criticilor). Aceste națiuni au defecte semnificative în alte aspecte democratice, inclusiv cultura politică subdezvoltată, niveluri scăzute de participare la politică și probleme în funcționarea guvernării.

Într-o democrație completă, libertățile civile și libertățile politice fundamentale sunt nu numai respectate, ci și întărite de o cultură politică favorabilă prosperării principiilor democratice. Aceste națiuni au un sistem valid de verificări și echilibre guvernamentale, un sistem judiciar independent ale cărui decizii sunt puse în aplicare, guverne care funcționează adecvat și mass-media diversă și independentă. Aceste națiuni au doar probleme limitate în funcționarea democratică.

(Foto: descriptiv / Sursa: The Economist)

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)