- Publicat de: ePitești
- 11-09-2020, ora 9:11
- Administrativ
TERMO CALOR EXECUTĂ DATORNICII
TERMO CALOR CONFORT S.A. informează că asociaţiile de proprietari, agenţii economici şi titularii cu datorii vor fi somați și executați silit, prin executor judecătoresc, dacă nu își achită restanțele către societate.
Citiți și: Important: Informare oficială de la Termo Calor! Sunt vizați toți utilizatorii„Pentru a nu mai ajunge în această situație, în care restanțierii să fie executați silit, să le fie executate bunurile, să li se pună poprire pe conturi, să plătească și cheltuielile de executare, TERMO CALOR CONFORT S.A. face apel către toți beneficiarii sistemului centralizat de furnizare a energiei termice, să-și plătească cu celeritate facturile de energie termică.
Toate eforturile noastre privind activitatea de producere și furnizare energie termică, este mult îngreunată de debitele restante ale asociaţiilor de proprietari/locatari. Având în vedere derularea procesului de recuperare a creanțelor și aducerea la cunoștința proprietarilor de apartamente situația financiară în care se află asociația, aceștia din urmă au motivat că și-au plătit cheltuielile către administrator și nu înțeleg de ce nu au ajuns banii la furnizori. Ca urmare a celor prezentate, s-au făcut demersurile necesare către Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, motiv pentru care, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și înșelăciune, fapte prevăzute și pedepsite de art. 295 alin. 1 raportat la art. 308 alin. 1 și art. 224 alin. 1 cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal. Urmare măsurilor luate pentru recuperarea creanțelor, vă informăm că nu se vor face excepții cu privire la creanțele utilizatorilor, acestea urmând a fi puse în executare cu precădere până la finalul anului 2020, situație în care aceștia vor suporta și cheltuielile de executare silită.
Citiți și: Până vineri, locatarii din Trivale vor încălzi apa la soare sau pe aragazRugăm totodată membri asociațiilor de proprietari, care și-au achitat obligațiile către asociație, să solicite conducerii asociației să le facă dovada plății facturilor către furnizorul de energie termică spre a nu risca sistarea acestui serviciu.
TERMO CALOR CONFORT S.A. va respecta întocmai prevederile legale și va lua toate măsurile necesare în vederea realizării drepturilor și îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit acestora.
Mulțumim cu deosebit respect tuturor clienților noștri care își achită în termenul scadent facturile și nu înregistrează datorii față de furnizorul de energie termică și îi invităm și pe ceilalți să procedeze similar”, a transmis conducerea societăţii.
(Foto: descriptiv)