- Publicat de: ePitești
- 5-01-2018, ora 8:53
- Administrativ
UN PITEŞTI CUM N-AŢI VĂZUT!
Un Piteşti cum n-aţi văzut! Pasaje rutiere suspendate, parcări subterane pe mai multe niveluri sau metrou uşor – astfel de utilităţi ar fi avut Piteştiul dacă promisiunile făcute, de-a lungul timpului, de politicieni ar fi fost materializate.
Citiți și: Pitești. S-a întâmplat în această seară la o școală din NordCând vine vorba de proiecte, toată lumea se „pricepe”. La fapte e mai greu! La un moment dat, PSD-iștii au propus construirea unui metrou de suprafață, care să lege cartierul Prundu de comuna Bascov, astfel încât traficul rutier de pe axul central al Piteștiului să fie fluidizat.
Tot PSD-iștii au vrut desfiinţarea căii ferate care traversează Piteştiul pe lungime şi transformarea zonei într-un mare bulevard cu parcări.
Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!Pe de altă parte, PNL-iștii au visat cu ochii deschiși la o rețea de transport cu tramvaie în Piteşti.
Nu mai pomenim de numeroasele proiecte care au vizat construirea de parcări etajate şi de pasaje rutiere în mai toate zonele cheie ale Piteştiului. De construit, s-au construit doar parcările etajate din piața Ceair şi de lângă Biserica Mavrodolu și pasajul de la Podul Viilor. Cât despre a doua centură ocolitoare a Piteştiului, şi ea dă bine pe… planşele proiectanţilor şi atât.
Nu sunt mulţi cei care îşi amintesc, dar la un moment dat investitori spanioli au vrut să facă un parteneriat cu Primăria şi să amenajeze sub Piaţa „Vasile Milea” o mega parcare, cu mai multe niveluri și magazine. Proiectul a murit. La fel și proiectul altor investitori, care și-au propus la un moment dat să facă un mall uriaș în zona stadionului „Nicolae Dobrin”.
Și sub parcul de la Finanţele Publice ar fi trebuit să fie o parcare, dar… În plus, Primăria a propus (doar vorbe, renunțându-se ulterior la idee) ca deasupra intersecției bulevardului I.C. Brătianu cu strada Calea București să fie construit un pasaj pietonal.
Idei au fost și sunt multe: de la un centru de expoziţii permanente până la o rețea de piste pentru bicicliști care să împânzească tot oraşul și de la o Grădină Botanică până la un parc de distracţii…
Până una alta, excluzând proiectele fanteziste, așteptăm construirea parcului industrial și a Sălii Polivalente, modernizarea falezei râului Argeş și, mai ales, construirea unor pasaje rutiere care să descongestioneze traficul infernal din Pitești.