Kaia 930 x 120

Pitesti

VICEPRIMARUL ZIDARU: „PUNERILE ÎN POSESIE SUNT HAOTICE!”

Legile retrocedării proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist au fost binevenite, deşi nu la fel de bine (sau chiar prost) aplicate. Laurenţiu Zidaru, viceprimar al Piteștiului (foto), a criticat astăzi modul în care instanţele de judecată au făcut puneri în posesie de terenuri în municipiu.

Citiți și: Pitești. S-a întâmplat în această seară la o școală din Nord

„Punerile în posesie sunt haotice! De exemplu, este cunoscut faptul că s-a pus în posesie o zonă din terenul de fotbal de la stadionul „Aripi”. Mai nou, instanţa a venit şi a pus în posesie pe cineva cu 318 mp în curtea Grădiniţei nr. 5, iar între blocurile 22 şi 19 din Craiovei se va construi un bloc pe zona de parcare şi spaţiu verde!

A fost pusă în posesie şi aleea de acces la grădiniţă! Se va face un bloc între grădiniţă şi blocul 22, din zid în zid!

Citiți și: Pitești. La 18 ani te crezi „NINJA” la volan și mergi cu 144 km/oră pe bulevard!

S-au mai pus în posesie 15.000 de mp de teren în incinta stadionului „Nicolae Dobrin”, 900 de mp din spaţiul verde din faţa complexului „Ciocârlia” din zona Negru Vodă, 11.000 de mp din groapa de gunoi a oraşului, 200 de mp din parcarea aferentă blocului D9 de pe strada Crinului, 3.000 de mp de spaţiu verde între blocurile 27 şi 16 din Trivale, 500 de mp în rondul din intersecţia străzilor Craiovei şi Gheorghe Doja, 300 de mp din curtea Şcolii Nr. 9 și 100 de mp din curtea Liceului Dacia.

Şi exemplele pot continua… Respectăm dreptul la proprietate, dar ar trebui să fie mai multă atenţie când vine vorba de a pune în posesie terenuri care sunt pe domeniul public.”, a spus Zidaru.

555 X 222 CAPRA
570×90-epitesti PNL