263 X 587 CUMPANA 1

Vom urca cu telegondola la Cetatea Poenari

cetatea_poenari

Pentru 2011 se mai află proiecte care sunt în aşteptarea semnării contractelor, în diverse etape. Unul dintre ele, cele ale CJ Argeş- „Dezvoltarea abilităţilor profesionale prin învăţare continuă”, aflat în faza de evaluare, cele două cetăţi, Oratia şi Poienari, care au trecut şi ele de faza de eligibilitate, în faza de evaluare tehnico- financiare.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

Pentru cele două cetăţi sunt încheiate şi acorduri cu ministerul Culturii. Dacă nu se vor debloca fondurile pe această axă, ele vor fi realizate din fondurile ministerului Culturii, unde sunt integrate ca prioritate anul acesta. Valoarea proiectelor este de 75 milioane euro pentru Poenari, pentru Oratia 50 milioane euro.
Anul trecut Cetatea Poenari a intrat în patrimoniul judeţului Argeş şi face parte din master planul pe turism pe zona Vidraru. Printre cele mai interesante investiţii la Poenari se numără şi electrificarea căii de acces de la bază către cetate, pentru a se evita parcurgerea cu piciorul a celor 1480 de trepte.

New Profesional Consult 570×90
Eurial 263×587