New Profesional Consult 930 x 122

hartaarges

Zeci de comune argesene, amenintate cu disparitia

Guvernul mai pune cateva paie pe focul si asa puternic al nemultumirilor din tara. Un act normativ aflat pe agenda de lucru a Guvernului risca sa arunce judetul Arges, ca si alte zone din tara, in aer atat din punct de vedere administrativ, cat si social. Concret, este vorba de un proiect de lege care ar urma sa duca la desfiintarea prin unirea cu alte localitati a comunelor care au mai putin de 5.000 de locuitori!

Conform datelor statistice de la ultimul recensamant oficial realizat in Arges, cel din 2002, nu mai putin de 74 de comune din judetul nostru nu indeplinesc criteriul numarului de locuitori!

Analizand datele statistice ale judetului, putem observa ca in Arges sunt comune cu un numar foarte mic de locuitori. Intra in aceasta categorie Poienarii de Arges (1.167 de locuitori), Nucsoara (1.720 de locuitori), Ciomagesti (1.136 de suflete), Botesti (1.345) sau Dambovicioara (1.066). Sunt insa localitati, in general, situate in zone montane sau submontane ori inalt deluroase, accesul catre alte zone ale judetului fiind dificil.

Altele, in schimb, sunt la limita. La Schitu Golesti sunt 4.986 de suflete, la Bogati sunt inregistrati 4.981 de cetateni, la Malureni sunt 4.833. Probabil ca, in acest caz, se vor face anumite exceptii, mai ales ca din 2002 pana acum este posibil ca numarul locuitorilor sa fi crescut. In alte localitati, asa cum este cazul comunei Albota, numarul locuitorilor inregistrati este mai mic decat cel al rezidentilor reali.

„Multi nu au buletine. O sa ii pun sa isi faca buletine, asta este. Dar cum poti desfiinta o comuna precum Albota care este datata istoric din 1540?”, se intreaba retoric primarul Ion Dumitru de la Albota.

In Arges sunt putine comune care sa numere peste 5.000 de locuitori. In aceasta categorie enumeram comunele Bradu, Barla, Cosesti, Bascov, Calinesti, Hartiesti, Leordeni, Leresti, Mihaesti, Pietrosani, Poiana Lacului, Rucar, Slobozia, Stalpeni si Corbeni.

Unele comune s-au despartit in doua, asa cum este cazul la Popesti. Popestiul de azi numara 4.165 de cetateni, iar comuna desprinsa din Popesti, si anume Raca, numara peste 2.000 de suflete. Cel mai probabil, cele doua comune vor redeveni o singura unitate administrativ – teritoriala daca legea se va pune in aplicare.

Se ridica insa numeroase probleme: costurile mari legate de schimbarea actelor de identitate, a adreselor, etc; parcurgerea unor distante mari de catre cetateni fie si numai pentru a obtine o simpla adeverinta; lipsa unor proiecte de investitii in anumite zone.

Un mare avantaj – urmarit probabil de guvernanti – ar fi insa simplifcarea aparatului bugetar si reducerea costurilor cu functionarea comunelor, prin disparitia a zeci de Primarii si, implicit, ale aparatelor acestora.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90