HerasMed (930 x 122 px)

accident

ALBOTA: COPIL GRAV RĂNIT PE TRECEREA DE PIETONI

Albota: Copil grav rănit pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs astăzi, în jurul orei 12, pe DN 65, pe sensul de mers dinspre Pitești către Slatina.

Citiți și: Argeș/Breaking:Comisar și șeful Poliției Câmpulung a fost reținut

Copilul, în vârstă de 14 ani, a fost lovit de un autoturism când traversa regulamentar drumul, pe o trecere de pietoni, ne informează Biroul de presă al Poliției Argeș.

În urma impactului, precizează sursa citată, copilul a fost proiectat într-un camion pe sensul opus de mers, camion al cărui șofer oprise pentru a-i da prioritate de trecere.

Citiți și: Remorcă răsturnată pe cel mai nenorocit drum! Trafic paralizat!

Conform Biroului de presă al Poliției Județene, copilul a fost transportat la spital în stare gravă, diagnosticat preliminar cu traumatism cranio-cerebral, fractură la umărul drept și contuzie abdominală.

Șoferul vinovat are 21 de ani și este din comuna argeșeană Râca, potrivit sursei citate. Pe numele său polițiștii rutieri veniți la fața locului au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Foto: descriptiv)

PIZZERIA SAPORI 555 222
Pizza Sapori Italia 570 90