pizzeria sapori  930 122

varianta omicron

Alertă pentru România! Varianta Omicron face ravagii

Varianta Omicron BA-5 face ravagii! Numărul cazurilor de COVID au explodat în Portugalia.

Citiți și: Anunțul care dă fiori! Pandemia se întoarce: „Este doar o chestiune de timp”

În prezent, țara este lider mondial în ceea ce privește numărul de decese din cauza coronavirusului, notează Antena 3.

Subvarianta BA-5 a fost detectată pentru prima dată în Portugalia la sfârşitul lunii martie, iar de atunci cunoaşte ‘”o creştere accentuată”.

Din data de 23 mai, subvarianta era deja ”dominantă” pe teritoriul ţării.

Se află la originea a ”aproape 80% dintre noile cazuri”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Institutului naţional de sănătate (INSA), care a publicat marţi seară un raport referitor la COVID-19.

Documentul mai spune că, cu date din 22 mai, Indicatorul de evaluare a pandemiei (PAI) la 84 de puncte, este acum peste „nivelul de alarmă” și „poate ajunge la 90 de puncte, ținând cont de previziunile de spitalizări”.

„Recomandăm să se întărească monitorizarea și să se transmită mesajul că pericolul pandemiei nu sa încheiat încă. Vă recomandăm să folosiți măști ori de câte ori poate exista riscul de contagiune”, se arată în document.

Potrivit raportului, „utilizarea măștilor este recomandată în cadrul evenimentelor/concertelor în aer liber și evenimentelor în medii închise și contexte de lucru când există o proximitate între lucrători de mai puțin de doi metri”.

NUMĂRUL DECESELOR S-A DUBLAT ÎN DOUĂ LUNI

Numărul de decese privind cazurile de infecți „a crescut din 6 februarie. În aproximativ două luni a dublat valorile lunii februarie”, iar în prezent se află la 0,25%, se arată în document, care consideră că există o tendință ascendentă a acestui indicator „ datorită scăderii efectului imunității la cei peste 70 de ani”.

Pentru a contracara această creştere a numărului de cazuri noi, guvernul a reintrodus miercuri testele gratuite pentru depistarea COVID-19 în farmacii, disponibile pe reţetă medicală.

Portugalia este una dintre cele mai vaccinate țări din lume. Potrivit site-ului Our World in Data, Portugalia ocupă locul 2 în lume, cu 95% din populație vaccinată împotriva COVID-19.

Foto descriptiv: Stirile PRO TV

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)