New Profesional Consult 263×587

„Am pierdut astăzi un soț, un tată, un OM extraordinar”

În urma morții fulgerătoare a senatorului social-democrat, Șerban Constantin Valeca, fost președinte al PSD Argeș, familia a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care le-au fost alături.

Totodată, familia îndurerată a anunțat când vor avea loc funeraliile.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

„Am pierdut astăzi un soț, un tată – un OM extraordinar pe care l-am iubit mult – Șerban Constantin Valeca.

A plecat mult prea devreme dintre noi, lăsând un gol imens și amintiri neprețuite.

Le mulțumim tuturor celor care au fost astăzi alături de noi în aceste clipe de mare durere.

Trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica Mavrodolu, acolo unde, începând de mâine, ora 11:00, sunt așteptați toți cei care vor să își ia un pios adio de la cel care a fost Șerban Constantin Valeca.

Slujba de înmormântare va avea loc marți la Biserica Mavrodolu, începând cu ora 12:00.

Dumnezeu să-l odihnească!”, este mesajul transmis de familia Valeca.

570 X 90 CAPRA 3
Eurial 263×587