Serviciul de Ambulanță Județean Argeș organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de referent debutant, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Compartimentului Financiar-Contabilitate. Postul este cu normă întreagă, de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, activitatea urmând să se desfășoare de luni până vineri.
Pentru înscriere, candidații trebuie să aibă diplomă de bacalaureat, cunoștințe de operare PC în Microsoft Word și Microsoft Excel, dovedite prin certificat de absolvire sau alte documente care atestă pregătirea în domeniu, precum și permis de conducere categoria B. Nu se solicită vechime în specialitatea studiilor.
Dosarele de concurs pot fi depuse în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunțului, termenul-limită fiind 20 noiembrie 2026, ora 15:00. Acestea se depun la Compartimentul R.U.N.O.S. al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, din municipiul Pitești, Aleea Dr. Ana Aslan nr. 1.
Dosarul trebuie să conțină formularul de înscriere, copia actului de identitate, documentele de studii, documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor specifice, cazierul judiciar fără înscrisuri, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală, curriculum vitae în format european și copia permisului de conducere. După caz, este necesară și copia documentului care atestă schimbarea numelui.
Copiile documentelor trebuie prezentate împreună cu originalele, pentru certificarea conformității. Candidații trebuie să îndeplinească și condițiile generale prevăzute de HG nr. 1.336/2022.
Concursul va avea loc la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș și va cuprinde selecția dosarelor, proba scrisă și interviul. În funcție de numărul candidaților, proba scrisă ar putea fi organizată într-un alt spațiu, care va fi anunțat ulterior pe site-ul instituției.
Proba scrisă este programată pentru 27 noiembrie 2026, la ora 11:00. Candidații trebuie să obțină minimum 50 de puncte din maximum 100 pentru a fi declarați admiși și pentru a putea participa la interviu.
Interviul este programat pentru 7 decembrie 2026, la ora 10:00. Și la această etapă este necesar un punctaj de minimum 50 de puncte.
Serviciul de Ambulanță Argeș angajează. Nu se cere vechime în muncă
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a rezultatelor obținute la proba scrisă și interviu, iar postul va fi ocupat de candidatul cu cel mai mare punctaj dintre cei care au îndeplinit pragul minim.
Rezultatele finale sunt programate să fie afișate pe 11 decembrie 2026.
Bibliografia concursului cuprinde acte normative din domeniul contabilității și finanțelor publice, achizițiilor publice, controlului financiar preventiv, legislației din sănătate, Codului muncii și salarizării personalului bugetar, precum și reglementări privind controlul intern managerial.
Anunțul și informațiile privind concursul sunt disponibile la Serviciul de Ambulanță Județean Argeș.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)