Donaris 930 x 122

ambulanțier înjunghiat

Angajat al Ambulanței, înjunghiat în casa unui pacient care sunase la 112!

Caz șocant în Buzău! Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță a fost înjunghiat în casa unui pacient care sunase la 112.

Incidentul s-a petrecut de Ziua Națională. Un echipaj de ambulanţă a fost chemat la o adresă din Râmnicu Sărat, unde un bărbat se simţea rău.

În momentul în care membrii echipajului se pregăteau să îi acorde ajutorul necesar, aceștia au fost agresați de un alt bărbat care se afla în casa pacientului, notează Antena 3.

Nervos, bărbatul a început să le reproșeze celor de pe ambulanță că nu oferă destul de rapid primul ajutor, moment în care a scos cuțitul și l-a înjunghiat pe ambulanțier în picior.

Victima a fost internată în spital, iar agresorul, un bărbat de 65 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii de acte de violenţă împotriva personalului sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii, mai notează sursa citată.

Foto: arhivă ePitești.ro/ descriptiv

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3