pizzeria sapori  930 122

cj arges

Aproape 8,5 milioane de € pentru refacerea ,,Casei Albe” din Pitești

Aproape 8,5 milioane de € pentru refacerea ,,Casei Albe” din Pitești

Citiți și: Pitești. News ALERT: S-a întâmplat astăzi la „Casa Albă”

Palatul Administrativ al Județului Argeș, modernizat după 50 de ani

Citiți și: Lovitură devastatoare pentru Prefectură! Instanța dă dreptate CJ în lupta momentului

Marți, 16 ianuarie 2024, a avut loc recepția finală a lucrărilor de reabilitare a Palatului Administrativ al Județului Argeș.

Este vorba de clădirea în care își au sediul cele mai importante instituții ale județului, precum Consiliul Județean Argeș sau Instituția Prefectului.

Este unul dintre cele mai ample proiecte investiționale ale Consiliului Județean Argeș, cu finanțare europeană nerambursabilă.

Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 41.528.905,03 lei, din care 24.140.102,74 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă.

Investiția a constat în modernizarea și reabilitarea termică a clădirii, după 50 de ani de când nu s-a mai intervenit asupra acesteia.

,,Procedurile de recepție au fost efectuate de o comisie tehnică mixtă, formată din reprezentanți de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția Județeană pentru Cultură, Primăria Pitești, reprezentanți ai constructorului și ai Consiliului Județean Argeș.

Palatul Administrativ a fost construit în perioada 1969-1970, iar de atunci nu au mai fost efectuate intervenții majore asupra imobilului. Astfel, după 50 de ani, Palatul Administrativ a fost reabilitat în totalitate în cadrul unui proiect european destinat exclusiv clădirilor administrative publice. (…)

,,Iată că am ajuns la momentul în care o lucrare importantă a fost finalizată – reabilitarea Palatului Administrativ în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean și Instituția Prefectului.

Este o lucrare foarte importantă pentru că această clădire, vor unii sau nu vor, este o clădire reprezentativă pentru ceea ce înseamnă administrația județului Argeș.

Lucrarea a fost realizată cu fonduri europene, în cadrul unei axe accesată de noi.

Sunt puține județe în România care au accesat o asemenea investiție.

Sunt foarte mulțumit de modul în care constructorul și întregul aparat al Consiliului Județean au contribuit la reabilitatarea acestei clădiri.

Sperăm ca în exercițiul financiar 2021-2027 să găsim posibilitatea reabilitării și a altor clădiri administrative ale județului Argeș.

Lucrurile stau foarte bine dacă ne gândim că niciunul din cele 10 proiecte importante pe care Consiliul Județean Argeș și le-a propus în exercițiul financiar 2014-2020 nu a rămas nefinalizat.

Anul acesta este anul în care toate aceste clădiri vor fi redate publicului și lucrul acesta îl facem din dorința de a îmbunătăți viața administrativă a județului Argeș, viața culturală și tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului Argeș.”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

În cadrul acestui proiect, s-au efectuat lucrări pentru creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ, cum ar fi:

Aproape 8,5 milioane de € pentru refacerea ,,Casei Albe” din Pitești

– izolarea termică a pereţilor de faţadă la partea de interior,

– reabilitarea instalaţiei de încălzire,

– înlocuirea distribuţiei de apă caldă menajeră,

– reabilitarea instalaţiei electrice,

– lucrări privind îmbunătățirea și consolidarea structurii de rezistență a clădirii, punctual, acolo unde a fost cazul,

– instalarea unui sistem de avertizare anti-efracție, precizează Sorin Ivașcu, director Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul C.J. Argeș.

Proiectul a fost accesat de Consiliul Județean Argeș prin Programul Operaţional 2014-2020.

Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 41.528.905,03 lei, din care 24.140.102,74 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă.

Clădirea are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m.

,,Dispunând de o arhitectură modernă care foloseşte o serie de elemente tradiţionale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.

Palatul Administrativ este un edificiu reprezentativ al județului Argeș, cu o poziţie dominantă în zona centrală a Municipiului Pitești. A fost construit între anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc.

De-a lungul existenței sale, edificiul a fost gazda a numeroase vizite externe, fiind, totodată, locul în care au fost adoptate importante decizii politice, economice, culturale de către personalităţi marcante ale timpului.”, se arată în comunicat.

Aproape 8,5 milioane de € pentru refacerea ,,Casei Albe” din Pitești

Foto: CJ Argeș

Eurial 555 x222
570×90 MAIA