Argeș. Accident, ACUM! Trafic paralizat!
Un accident rutier s-a produs în această seară în zona Lidl Ștefănești, având ca rezultat avarierea gravă a două autoturisme.
Evenimentul este posibil să se fi produs din cauza nepăstrării distanței regulamentare în trafic, la care s-au adăugat viteza neadaptată condițiilor de drum și, cel mai probabil, neatenția șoferilor implicați.
Din fericire, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
Sursele transmit că, Opel Astra semnaliza stânga pentru a intra pe strada laterală de lângă Lidl, moment în care a fost acroșat de un Alfa Romeo 159.
La unul dintre vehiculele implicate, airbagul s-a declanșat, iar partea frontală a autoturismului a suferit avarii totale.

Conducătorii auto implicați au fost supuși testării cu aparatul etilotest, rezultatele indicând o alcoolemie de 0.

Ambele vehicule au fost serios avariate, necesitând intervenția pompierilor pentru asigurarea zonei și prevenirea unor potențiale incendii.
Argeș. Accident, ACUM! Trafic paralizat!
Traficul în zonă a fost temporar blocat, fiind dirijat de polițiștii prezenți la fața locului.
Echipajele de pompieri și poliție au intervenit prompt, reușind să securizeze zona și să faciliteze degajarea carosabilului.
Traficul a fost reluat fără alte incidente.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)







