Eurial 930 x 122

accident

Argeș. Accident deosebit de grav, azi noapte! Multiple victime!

Argeș. Accident deosebit de grav, azi noapte! Multiple victime!

Citiți și: Accident în Pitești: Trei mașini implicate, intervenție rapidă a poliției și echipajelor SMURD

Un grav accident rutier a avut loc azi noapte, în Argeș.

În jurul orei 2:30, pe DN 65 Lunca Corbului, s-a produs un impact între două autoturisme. Traficul a fost total blocat.

Citiți și: Accident pe Dealul Negru! Intervenție de urgență!

Precizări de la ISU Argeș despre victime

„În urma incidentului, două persoane au rămas încarcerate, una dintre acestea în stare de inconștiență.
În cele două autoturisme erau 6 persoane.

Toate cele șase persoane sunt adulți (două femei și patru bărbați). Și avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital.

Victimele extrase au fost o persoană de sex masculin în vârstă de 44 de ani, găsită inconștientă, dar cu funcții vitale, care a fost preluată și transportată la spital de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, prezentând mai multe traumatisme la nivelul corpului.

Cea de a doua victimă a fost o persoană de sex feminin, în vârstă de 29 de ani, extrasă conștientă din celalalt autoturism și predată unui echipaj SAJ.

Argeș. Accident deosebit de grav, azi noapte! Multiple victime!

O altă victimă, de sex feminin, în vârstă de 37 de ani, era rănită la membrul superior stâng și acuza dureri la torace.

A primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD.

Celelalte trei victime au fost preluate de către echipajele SAJ și transportate la spital.”

 

Ce spune Poliția despre producerea accidentului

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 44 de ani, din Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65, din direcția Slatina către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe contrasens.

A intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 29 de ani, din București.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto de 44 de ani, rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unei pasagere de 37 de ani din autoturismul condus de aceasta, precum și vătămarea corporală a altor trei pasageri, de 47 de ani, din județul Vâlcea, de 47 de ani, respectiv 37 de ani, din județul Olt, din primul autoturism.

Având în vedere starea medicală, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pentru conducătoarea auto, rezultatul testării cu etilotestul, a fost zero.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care accidentul s-a produs.”

New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90