- Publicat de: ePitești
- 9-07-2024, ora 11:24
- Știri, Știri, Video
Argeș. Ce se întâmplă acum la Vidraru va rămâne în ISTORIE
Argeș. Ce se întâmplă acum la Vidraru va rămâne în ISTORIE
Citiți și: Începe! Investiție strategică la Vidraru!Update:
Premierul Marcel Ciolacu, în Argeș:
“Statul român are obligația să le arate respectul cuvenit celor care au construit Vidraru.
Iar asta facem prin majorarea și recalcularea pensiilor, cu atât mai mult cu cât acestea vor fi realizate de o argeșeancă, doamna ministru Simona Bucura-Oprescu”
Citiți și: Oameni împietriți de frică la Vidraru! Un urs era „alergat” de o mașină pe barajPremierul României, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a fost astăzi din nou în Argeș, la Vidraru.
Împreună cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, cu președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, cu ambasadoarea Croației în România, Excelenţa Sa Marija Kapitanović, și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prim-ministrul a participat la semnarea contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru.
Este un proiect de peste 200 de milioane de euro.
Premierul Marcel Ciolacu:
“Privim cu toții acest baraj impresionant. Și vă mărturisesc că simt o uriașă mândrie față de trecut, dar și o încredere totală față de viitor.
În primul rând, sunt dator să transmit respectul meu total față de miile de muncitori care au lucrat pentru a ridica această adevărată operă de artă.
A fost un efort incredibil de zeci de mii de ore de muncă, în condiții deosebit de grele, în care, din păcate, au fost și accidente și multe vieți pierdute.
Au forat zeci de kilometri de galerii subterane. Au excavat milioane de metri cubi de rocă.
Și au turnat mii de tone de beton ca să închidă acest baraj în arc, una dintre cele mai mari lucrări hidroenergetice din România.
De aceea, toți care au lucrat aici, la Vidraru, sunt, atât pentru mine – și sunt ferm convins că și pentru dumneavoastră, adevărați eroi ai acestei țări.
Pentru munca lor desăvârșită, statul român are obligația să le arate respectul cuvenit, iar asta o facem prin majorarea și recalcularea pensiilor din acest an, cu atât mai mult cu cât acest lucru va fi făcut de către o argeșeancă de-a dumneavoastră, ministrul Simona Bucura-Oprescu, împreună cu echipa sa de la Ministerul Muncii.
Cei care au lucrat aici, la Vidraru, de la mineri, zidari, dulgheri, sudori, mecanici, electricieni, vor fi printre pensionarii care, la recalculare, vor avea cele mai importante creșteri de pensii.
Așa este și firesc. Asta înseamnă, cu adevărat, să prețuim munca în România.
În al doilea rând, privesc cu multă încredere în viitor, pentru că niciodată în istoria sa modernă România nu a investit și nu a construit într-un ritm mai susținut ca acum.
Sunt zeci de miliarde de euro investiți în tot ceea ce înseamnă infrastructuri critice de transport, energie, sănătate și IT.
Iar investiția de azi de retehnologizare și amenajare a hidrotehnicii de la Vidraru, de peste 200 de milioane de euro, este unul din obiectivele esențiale pentru sistemul nostru energetic.“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu:
“Mă bucur să constatat că România începe să se vindece de “nu se poate”!
Vedem și aici, la Vidraru, că în România se fac tot mai multe lucruri bune!
Sunt mândră să fac parte dintr-un Guvern care construiește pentru România de azi și de mâine, dar cu respect pentru trecut și înaintași.
Barajul Vidraru și Transfăgărășanul sunt simboluri ale Argeșului și ale României care dovedesc din plin hărnicia și priceperea românilor.
Respectul pentru cei care au muncit pentru a clădi România înseamnă să le asigurăm pensii decente și echitabile, ceea ce se va și întâmpla odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.
În egală măsură trebuie să ne îngrijim să avem și angajați bine pregătiți pentru o piață a muncii cât mai puternică.
Să folosim aceste resurse oferite României cu prudență, pe termen lung, în beneficiul generațiilor viitoare și pentru dezvoltarea economică a țării.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Președintele CJ Argeș
“Retehnologizarea Centralei Vidraru este una din cele mai ample investiții realizată în județul Argeș de după Revoluție atât ca valoare, cât și din punct de vedere al complexității.
Este prima retehnologizare în cei aproape 60 de ani de când a fost pusă în funcțiune. Sunt foarte bucuros că firma care conduce asocierea care va face lucrările este una românească.
Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru colaborarea pe care o avem și cred că nu greșesc cu nimic când spun că în guvernarea PSD condusă de domnia sa Argeșul beneficiază de cele mai mari investiții din ultimii 40 de ani!”, a declarat președintele Ion Mînzînă.
La eveniment au participat și Constantin Panțurescu, primar al municipiului Curtea de Argeș, Cristian Puiu, administratorul public al județului Argeș, Gheorghe Stoican, primarul comunei Arefu, și Nicolae Dinică, primarul comunei Corbeni.
Știrea inițială:
Premierul României, Marcel Ciolacu, se află în aceste momente în județul Argeș, la Vidraru, pentru a participa la o ceremonie de importanță strategică.
Alături de acesta se află ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și CEO-ul Hidroelectrica, Karoly Borbely.
Aceștia participă la ceremonia de semnare a contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru.
Un proiect esențial pentru modernizarea infrastructurii energetice a României.
Argeș. Ce se întâmplă acum la Vidraru va rămâne în ISTORIE
Valoarea acestuia este de peste 188.000.000 de euro, fără TVA.
Proiectul de retehnologizare va asigura creșterea eficienței și siguranței în operarea centralei, contribuind semnificativ la securitatea energetică a țării.
După ceremonia oficială, delegația va vizita barajul de la Centrala Hidroelectrică Vidraru de pe celebrul drum Transfăgărășan.
Această vizită va oferi ocazia de a inspecta infrastructura existentă și de a sublinia importanța investițiilor continue în sectorul energetic.
Proiectul de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru reprezintă un pas crucial în direcția dezvoltării durabile și a valorificării potențialului hidroenergetic al României.