Astăzi, Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică prognoza pentru perioada 10-23 octombrie.
Potrivit estimărilor, în regiunea Muntenia, inclusiv în județul Argeș, în prima săptămână vremea va fi normală sub aspect termic, media maximelor va fi de 18…20 de grade, cu cele mai scăzute valori în 12 octombrie.
În a doua săptămână, valorile termice vor crește ușor și treptat și vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, media maximelor urmând a se situa în jurul a 22 de grade.
Temperaturile nocturne vor avea variații semnificative în primele zile, când vor fi cuprinse în medie între 7 și 11 grade, cu cele mai scăzute valori în 11 octombrie, apoi media estimată va fi de 7…8 grade.
Local și temporar se vor semnala ploi slabe în perioada 12 – 14 octombrie. În restul intervalului, doar pe arii restrânse vor mai fi posibile ploi slabe, cel mai probabil spre finalul intervalului, potrivit sursei citate.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)








