Eurial 930 x 122

concurs directori

Argeș: Dosare respinse pentru 25 de candidați la concursul pentru directorii de școli

În acest moment, după etapa de verificare a dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Argeș, dintr-un total de 262 de dosare, la acest moment, 25 sunt respinse.

Citiți și: Argeș – Concursul de directori. Doar 18 candidați din 41 au promovat proba scrisă

Astăzi, 1 octombrie 2021 se pot depune solicitări de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori de natură tehnică la etapa de înscriere în platforma informatică, iar in intervalul 4-6 octombrie 2021 are loc remedierea acestora.

Lista candidaților este postată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, cu respectarea solicitării candidaților de anonimizare a datelor cu caracter personal.

CONDIȚII DE OCUPARE A POSTULUI

La concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. l/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioada nedeterminată;

c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;

d) Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră in funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;

e) Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/ Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2)litera (d) din Legea nr.1/ 2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinari, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;

g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (l) din Legeanr.ll201i, cu modificările și completările ulterioare;

h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.

Proba scrisă va avea loc în data de 15 octombrie 2021.

Proba de interviu se va desfășura în data de 17 noiembrie 2021.

Foto: descriptiv

555×222 grota rece
eurial 570×90