263×587-2 Grota Rece

Argeş: După ani de chin, un suflet nevinovat a urcat la cer

După ani de chin, un suflet nevinovat a urcat la cer.

O poveste cum nu se poate mai tristă a ajuns la final în apropierea Crăciunului. George Dumitrescu, un copil a cărui viaţă s-a întors împotriva sa încă de la vârsta de 10 ani, s-a eliberat şi a plecat într-o lume mai bună.

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

Apropiaţii băiatului ne-au anunţat în cursul nopţii trecute despre acest fapt.

„După ani de chin, George s-a dus la Îngeri… Nu îmi pot imagina durerea prin care trece Aurora! Îmi doresc doar să poată continua așa cum a reușit să răzbească și până acum. Iar pentru George îmi doresc să zburde prin Rai,asa cum aici nu a putut și sa.si vegheze mereu mama!”, a scris Oana Mihaela pe Facebook.

Mesaje de condoleanţe vin cu zecile, în continuare, de la cei care au urmărit lupta lui George. Băiatul era din localitatea Piscani, de lângă Mioveni, jud. Argeş.

POVESTEA LUI, MAI JOS (FOTO)

 

 

Băiatul a fost la un pas de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale care a decurs prost. După ce a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat, a rezistat aproape o săptămână în comă, iar apoi alte luni la reanimare.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

În urma traumelor, s-a ales cu multiple sechele care i-au afectat creierul şi tot corpul.

Ultima speranţă era un transplant care nu a mai avut loc.

Dumnezeul să-l odihnească!

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece