Eurial 930 x 122

dga argeș

SURSĂ DGA FACEBOOK DGA

Argeș: Funcționar public, prins în flagrant dând mită pentru soție!

La data de 26.09.2022, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a unui funcționar public din cadrul unei instituții de pe raza județului Argeș, imediat după ce acesta a remis bunuri în valoare de peste 600 de lei, cu titlu de mită, unui angajat al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, pentru a nu fi sancționată contravențional cu amendă societatea comercială reprezentată de soția funcționarului și a nu-i fi aplicată măsura complementară de ridicare a unui aparat de cafea, transmite Direcția Generală Anticorupție.

Citiți și: Breaking. Polițist din Pitești – reținut! DGA lovește decisiv!

În fapt, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a efectuat un control la un aparat de cafea deținut de o societate comercială, unde a constatat mai multe deficiențe și ca urmare, a înmânat o invitație reprezentantei societății comerciale pentru a se prezenta la sediul instituției publice, precizându-i că aparatul va fi ridicat.

Ulterior, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a fost contactat de către soțul reprezentatei societății comerciale, în repetate rânduri, care i-a solicitat să aplice un avertisment, fără măsura complementară de retragere a aparatelor și să se întâlnească, lăsând să se înțeleagă că o să-i dea diferite foloase, nespecificate, pentru ajutorul dat.

Citiți și: Halucinant! A dat 1000 € mită unor polițiști!

DARE DE MITĂ

Potrivit sursei citate, la data de 26.09.2022, angajatul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș a formulat denunț la sediul Serviciului Județean Anticorupție Argeș, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.

După constatarea infracțiunii flagrante, persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul infracțiunii de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de acesta.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

„Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmite Direcția Generală Anticorupție, într-un comunicat de presă.

Foto descriptiv

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3