930X122 MAIA

polițist arestat

Argeș. Polițist arestat! A primit bani să ajute o femeie să treacă examenul AUTO!

La data de 13.10.2022, în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Argeș au pus în executare un mandat de aducere privind un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, şef post poliţie, acesta având la acel moment calitatea de suspect.

Citiți și: Polițist încarcerat pentru că a ucis o fetiță de 11 ani!

În fapt, potrivit actului de învinuire, în cursul anului 2022, agentul de poliție ar fi pretins și primit suma de 3.000 lei de la un bărbat, în schimbul promisiunii celui dintâi de a interveni pe lângă funcționari din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș (Serviciul Permise) pentru a-i determina pe aceștia să o ajute pe soția bărbatului să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Agentul de poliție a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde, după desfăşurarea unor noi acte procedurale, s-a dispus faţă de acesta punerea în mişcare a acţiunii penale, iar procurorul de caz a emis ordonanță de reținere față de acesta, pe o durată de 24 de ore.

POLIȚISTUL A FOST ARESTAT

În cursul zilei de 14.10.2022, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa dispunând faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

În cadrul acestui dosar penal, pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești și al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Foto descriptiv

Kaia 555×222
570×90 MAIA