Donaris 930 x 122

restrictii covid

AUR cere Guvernului eliminarea restricțiilor de deplasare în Noaptea de Înviere

Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului eliminarea restricțiilor de deplasare în două zile importante pentru români: 4 aprilie, când se sărbătorește Paștele catolic și 2 mai, când creștinii sărbătoresc Paștele ortodox. Restricțiile de deplasare între orele 23.00 – 05.00 au fost impuse în țara noastră în luna noiembrie, fiind prelungite lună de lună, până în prezent.

Citiți și: Surse din Guvern: Se reintroduc restricțiile COVID în România

”În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23,00 – 5,00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut”, precizează AUR, într-un comunicat, conform Agerpres.

De asemenea, Claudiu Târziu, copreședinte AUR a declarat că alianța va face tot posibilul ca situația de anul trecut, când românii au stat în case în Noaptea de Înviere, să nu se mai repete.

”Ne vom lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple. Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta”, a declarat Claudiu Târziu, conform sursei citate.

(Foto descriptiv)

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90