imm 263×587

Breaking! Anunțul momentului cu privire la greva profesorilor

Anunțul momentului cu privire la greva profesorilor.

Astăzi, 12 iunie, profesorii au hotărât să renunțe la grevă.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Liderii din sindicate au ajuns la o înțelegere cu reprezentanții Guvernului.

Aceștia au anunțat că vor renunța la proteste și că se vor întoarce la catedră în ultima săptămână de școală, notează Antena 3 CNN.

Anunțul momentului cu privire la greva profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

Dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată, au mai anunțat sindicatele, potrivit sursei citate.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv

fngcimm BANNER 570×90
imm 263×587